Dumbrava minunată – 15 ani

Viorel Pasca: S-au implinit 15 ani de cand a fost adusa la Dumbrava prima femeie fara adapost. Se numea Ilonka, avea 68 de ani, (foto) si locuia intr-o baraca din scanduri, fara ușa, fara ferestre alaturi de un caine care ii tinea de cald.

Activitatea de la Dumbrava s-a dezvoltat odata cu trecerea anilor, la ora actuala avand in grija 450 de bolnavi, dar numarul celor trecuti pe aici de-a lungul acestor ani depasind 2300, dintre care vreo 500 – 600 fiind inmormantati in cimitirul din Dumbrava.

Doar in aceasta saptamana au fost trimisi la noi zece bolnavi, din Bihor, Arad, Constanta, Timisoara si Maramures.

Dumbrava minunată (374)

Viorel Pașca pe Facebook (18.10.2020):

„Dumbrava a ramas o sursa inepuizabila de informatii, evenimente si povesti de viata triste a unor oameni mai putin privilegiati, care au ajuns pe drumuri, fara casa, fara venituri si fara familii sau abandonati de acestea.
S-ar putea scrie carti, s-ar putea face filme despre tragedia unora si despre ceea ce se intampla aici. S-ar putea vorbi mult despre neputinta sau indiferenta unui stat care este atat de putin interesat de acesti oameni, dar paradoxal, despre oameni simpli care fara sa se cunoasca intre ei, din toate colturile tarii si nu numai, din toate clasele sociale si din toate confesiunile religioase au ales sa faca ei ceea ce guvernantii nu vor sa faca : Sa intinda o mana de ajutor celor nevoiasi, sa ofere sprijinul de care acestia au atata nevoie, astfel incat de-a lungul anilor, mii de oameni trimisi la Dumbrava sa poata avea parte de un trai decent in ultima parte a vietii lor.
Bucuria ca poti fi parte intr-un asemenea proiect este imensa, oferindu-ti satisfactia incomensurabila ca la sfarsitul vietii poti privi in urma , multumit ca ai putut contribui, fie si intr-o mica masura la schimbarea in bine a vietii multora.
Cu toate acestea, cu siguranta vor fi si regrete ca nu am facut mai mult, ca daca am fi vrut am fi putut fi de ajutor la si mai multi oameni.
Multumim pe aceasta cale tuturor celor care ne-au fost alaturi si in aceasta saptamana, oferindu-ne astfel posibilitatea sa continuam ceea ce facem, fara ca cei ingrijiti la Dumbrava sa duca lipsa de cele necesare vietii de zi cu zi.
In anul acesta ,peste 240 de batrani si bolnavi au fost trimisi la Dumbrava, din peste 21 de judete ale tarii. 93 dintre ei sunt din Bihor, 22 din Timis, 18 din Satu Mare, 17 din Arad, 16 din Mures, si lista poate continua.
In speranta ca veti avea o saptamana placuta, va doresc toate cele bune, sa fiti binecuvantati si sa fiti o binecuvantare.”

Despre DUMBRAVA în presă, pe Internet și la TV (2008-2017)

2017

Kanal D
Asa-i România!

ARSC (Agora for the Religious Societies and Communities): Interviu cu Viorel Pașca, la emisiunea „Miezul Vieții”, realizator: Cornel Dărvășan

2016

TVR 1: Cazul Dumbrava prezentat la emisiunea „Ochiul magic”
http://www.tvrplus.ro/editie-ochiul-magic-507879

2015

Foreign Policy România, Nr. 44: Top 100 FP România/ 2014 – oameni şi idei care mişcă ţara în bine

România Evanghelică (Alin Cristea): Viorel Paşca, unul dintre oamenii care mişcă ţara
http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/03/08/viorel-pasca-unul-dintre-oamenii-care-misca-tara

2014

Digi 24: Viorel Pașca, fermierul care și-a transformat casa în cămin pentru 127 de oameni ai străzii
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/viorel-pasca-fermierul-care-si-a-transformat-casa-in-camin-pentru-127-de-oameni-ai-strazii-238959

Antena 1, emisiunea Observator: Un om simplu, cu o inimă mare: un bărbat din judeţul Bihor şi-a transformat casa în azil
http://observator.tv/social/un-barbat-din-dumbrava-judetul-bihor-sia-transformat-casa-in-azil-125304.html
https://www.youtube.com/embed/b7aVheNxgqw?version=3&rel=1&fs=1&autohide=2&showsearch=0&showinfo=1&iv_load_policy=1&wmode=transparent

Vocea Transilvaniei: Povestea bihoreanului Viorel Paşca, omul care îngrijeşte sute de persoane fără adăpost
http://vocea.biz/arhiva/povestea-bihoreanului-viorel-pasca-omul-care-ingrijeste-sute-de-persoane-fara-adapost-foto

Adevărul: Îngerul oamenilor fără adăpost. Bihoreanul Viorel Paşca, de opt ani în slujba persoanelor abandonate de familie
http://adevarul.ro/locale/oradea/Ingeruloamenilor-adapos-bihoreanul-viorel-pasca-opt-ani-slujba-persoanelor-abandonate-familie-1_53caac6d0d133766a892e0a3/index.html

2010

Lydia, Nr. 36: Interviu cu Florica Pașca

2008

Bihon: Omul lui Dumnezeu din Dumbrava
http://www.bihon.ro/omul-lui-dumnezeu-din-dumbrava/news-20080723-02540511

POZE

2017 – DUMBRAVA – A 10-a casă

2015 – Lansare de carte – Dumnezeu poartă de grijă, de Viorel Pașca

Dumbrava minunată (373)

Viorel Pașca pe Facebook (11.10.2020):

„Inca de mic, visam ca atunci cand voi fi mare sa schimb lucruri in jurul meu, sa fiu util societatii si sa aduc un plus de mai bine in viata altora. Acum, privind in urma, simt bucuria visului implinit dar si regretul ca nu am putut si nu pot face mai mult si mai bine. Sper insa ca activitatea noastra va evolua, se va dezvolta odata cu trecerea timpului si vom putea fi de folos la tot mai multi oameni care au nevoie de ajutor.
Si in aceasta saptamana au fost trimisi 13 bolnavi la Dumbrava, din Bihor, Arad, Mures, Neamt,Timis, Olt, Satu Mare si Botosani, unii in stare foarte grava, doi dintre ei decedand la foarte scurt timp dupa ce au fost adusi.
De fapt au fost trimisi doar unsprezece, pentruca doi au venit singuri, trezindu-ne cu ei la poarta. Unul a lucrat in Bihor ca ingrijitor de animale la cineva, pana ce o vaca l-a lovit cu piciorul in cap fiind transportat de urgenta la spital.
Dupa externare, nemaiputand munci nu a mai fost primit la lucru asa ca a locuit pe strazile din Oradea pana ce a fost indrumat de cineva spre Dumbrava.
Va prezint in randurile de mai jos fragmente extrase din anchetele sociale ale unor bolnavi trimisi aici in aceasta saptamana, pentru a va face o idee despre situatia in care ajung unii oameni ca urmare fie a greselilor facute de ei insisi, fie de imprejurarile vietii sau nepasarea altora.

”… din cercetarile facute de noi, pacientul nu are acte de identitate, acestea fiind pierdute de el in urma cu mult timp. In urma identificarii facute de politie am aflat ultima sa adresa de domiciliu, unde nu mai locuieste nimeni care sa-l cunoasca pe pacient, deducand noi ca a fost doar primit in locatie cu multi ani in urma pentru a i se face acte de identitate. A lucrat in judetul Arad prin mai multe locuri ca ingrijitor de animale. In urma cu ceva timp i s-au amputat picioarele, fiind apoi internat in mai multe randuri la diferite unitati spitalicesti din judet. Nicaieri si niciodata nu s-a interesat nimeni de el. El insusi spune ca nu are pe nimeni si nu detine nici un fel de bunuri…”
Despre bolnava din Oradea decedata la doua zile dupa ce a fost adusa citim urmatoarele:
”… Din discutia cu pacienta aflam ca nu are acte de identitate, nu are card de sanatate, nu are familie, nu are casa, locuind de multi ani pe strazi…”
Nici celelalte referate nu difera prea mult de acestea, descriind starea precara de sanatate , lipsa locuintei si apartinatorilor celor trimisi la Dumbrava.
Nu ne ramane decat sa le oferim ingrijirea si adapostul de care au atata nevoie, multumindu-va in acelasi timp voua, tuturor celor care ne sustineti in ceea ce facem. Multumim si grupului de la Bistrita care ne-a ajutat la taiat lemne in acest weekend si celor de la Medias care ne-au vizitat din nou.
Multumim si lui Dumnezeu care ne poarta de grija, iar pana la urmatoarea noastra intalnire, fiti binecuvantati si fiti o binecuvantare.”

Despre DUMBRAVA în presă, pe Internet și la TV (2008-2017)

2017

Kanal D
Asa-i România!

ARSC (Agora for the Religious Societies and Communities): Interviu cu Viorel Pașca, la emisiunea „Miezul Vieții”, realizator: Cornel Dărvășan

2016

TVR 1: Cazul Dumbrava prezentat la emisiunea „Ochiul magic”
http://www.tvrplus.ro/editie-ochiul-magic-507879

2015

Foreign Policy România, Nr. 44: Top 100 FP România/ 2014 – oameni şi idei care mişcă ţara în bine

România Evanghelică (Alin Cristea): Viorel Paşca, unul dintre oamenii care mişcă ţara
http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/03/08/viorel-pasca-unul-dintre-oamenii-care-misca-tara

2014

Digi 24: Viorel Pașca, fermierul care și-a transformat casa în cămin pentru 127 de oameni ai străzii
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/viorel-pasca-fermierul-care-si-a-transformat-casa-in-camin-pentru-127-de-oameni-ai-strazii-238959

Antena 1, emisiunea Observator: Un om simplu, cu o inimă mare: un bărbat din judeţul Bihor şi-a transformat casa în azil
http://observator.tv/social/un-barbat-din-dumbrava-judetul-bihor-sia-transformat-casa-in-azil-125304.html
https://www.youtube.com/embed/b7aVheNxgqw?version=3&rel=1&fs=1&autohide=2&showsearch=0&showinfo=1&iv_load_policy=1&wmode=transparent

Vocea Transilvaniei: Povestea bihoreanului Viorel Paşca, omul care îngrijeşte sute de persoane fără adăpost
http://vocea.biz/arhiva/povestea-bihoreanului-viorel-pasca-omul-care-ingrijeste-sute-de-persoane-fara-adapost-foto

Adevărul: Îngerul oamenilor fără adăpost. Bihoreanul Viorel Paşca, de opt ani în slujba persoanelor abandonate de familie
http://adevarul.ro/locale/oradea/Ingeruloamenilor-adapos-bihoreanul-viorel-pasca-opt-ani-slujba-persoanelor-abandonate-familie-1_53caac6d0d133766a892e0a3/index.html

2010

Lydia, Nr. 36: Interviu cu Florica Pașca

2008

Bihon: Omul lui Dumnezeu din Dumbrava
http://www.bihon.ro/omul-lui-dumnezeu-din-dumbrava/news-20080723-02540511

POZE

2017 – DUMBRAVA – A 10-a casă

2015 – Lansare de carte – Dumnezeu poartă de grijă, de Viorel Pașca

Dumbrava minunată (372)

Viorel Pașca pe Facebook (04.10.2020):

„Dumnezeu ne-a purtat de grija si in aceasta saptamana, astfel ca am avut ce manca, si nu ne-au lipsit cele necesare vietii de zi cu zi.

De asemenea, in aceasta perioada cand numarul bolnavilor de covid creste de la o zi la alta, in Dumbrava nu s-a inregistrat pana acum nici un astfel de caz, fapt pentru care ii suntem recunoscatori pentru protectie si purtarea de grija, fara de care nu ne-am putea descurca sub nici o forma.

Au continuat sa vina si in aceste zile bolnavi la Dumbrava, majoritatea fiind trimisi de catre spitalele din Oradea, dar si din Botosani.

Din anchetele sociale aflam ca toti sunt oameni fara adapost, fara familii sau abandonati de acestea, bolnavi care au locuit pe strada si au ajuns in imposibilitatea de a se mai descurca singuri.

Va prezint in randurile de mai jos, asa cum obisnuiesc de ceva timp, cateva randuri din referatele de situatie pentru a intelege mai clar atat nevoia acestora de a fi ajutati cat si neputinta institutiilor abilitate de a le oferi sprijinul de care au atata nevoie.

” …Pacientul N.L. a fost internat in Spitalul Clinic de Urgenta Oradea, avand diagnosticul… Nu a avut acte de identitate asupra sa, astfel ca s-a facut solicitare la SPCLEP Oradea pentru intocmirea unei carti de identitate provizorii. La spital a fost adus cu ambulanta din strada unde afirma ca si locuieste de multi ani. Am luat legatura cu Centrul pentru persoane fara adapost Dumbrava pentru ingrijire si gazduire…” Exact cu aceleasi cuvinte este descris asi situatia celui de-al doilea bolnav din Oradea, si el luat din strada si fara acte de identitate.

Din Botosani a fost trimisa o femeie despre care aflam ca: ” …doamna N.D. se afla intr-o situatie de risc major determinat de lipsa unui climat familial adecvat, fiind persoana fara adapost si avand numeroase internari in Spitalul Judetean de Urgenta Botosani. Aceasta a fost supusa unei interventii chirurgicala, nemaiputandu-se deplasa…”

Un altul, grav bolnav a decedat la doar doua zile dupa ce a fost adus, fiind inmormantat apoi in cimitirul din Dumbrava fara ca cineva sa participe la funeralii cu exceptia preotului din sat obisnuit deja de multa vreme cu astfel de evenimente.

Multumesc tuturor celor care ne-au sustinut si in aceste zile, ajutorul lor fiind binevenit si de mare folos, multumim echipei din Curtici ( Arad) care ne-au ajutat la taiatul si aranjatul lemnelor de foc pentru iarna la casa din Ineu.

Va multumesc si voua care ne urmariti activitatea iar pana saptamana viitoare, fiti binecuvantati si fiti o binecuvantare.”

Despre DUMBRAVA în presă, pe Internet și la TV (2008-2017)

2017

Kanal D
Asa-i România!

ARSC (Agora for the Religious Societies and Communities): Interviu cu Viorel Pașca, la emisiunea „Miezul Vieții”, realizator: Cornel Dărvășan

2016

TVR 1: Cazul Dumbrava prezentat la emisiunea „Ochiul magic”
http://www.tvrplus.ro/editie-ochiul-magic-507879

2015

Foreign Policy România, Nr. 44: Top 100 FP România/ 2014 – oameni şi idei care mişcă ţara în bine

România Evanghelică (Alin Cristea): Viorel Paşca, unul dintre oamenii care mişcă ţara
http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/03/08/viorel-pasca-unul-dintre-oamenii-care-misca-tara

2014

Digi 24: Viorel Pașca, fermierul care și-a transformat casa în cămin pentru 127 de oameni ai străzii
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/viorel-pasca-fermierul-care-si-a-transformat-casa-in-camin-pentru-127-de-oameni-ai-strazii-238959

Antena 1, emisiunea Observator: Un om simplu, cu o inimă mare: un bărbat din judeţul Bihor şi-a transformat casa în azil
http://observator.tv/social/un-barbat-din-dumbrava-judetul-bihor-sia-transformat-casa-in-azil-125304.html
https://www.youtube.com/embed/b7aVheNxgqw?version=3&rel=1&fs=1&autohide=2&showsearch=0&showinfo=1&iv_load_policy=1&wmode=transparent

Vocea Transilvaniei: Povestea bihoreanului Viorel Paşca, omul care îngrijeşte sute de persoane fără adăpost
http://vocea.biz/arhiva/povestea-bihoreanului-viorel-pasca-omul-care-ingrijeste-sute-de-persoane-fara-adapost-foto

Adevărul: Îngerul oamenilor fără adăpost. Bihoreanul Viorel Paşca, de opt ani în slujba persoanelor abandonate de familie
http://adevarul.ro/locale/oradea/Ingeruloamenilor-adapos-bihoreanul-viorel-pasca-opt-ani-slujba-persoanelor-abandonate-familie-1_53caac6d0d133766a892e0a3/index.html

2010

Lydia, Nr. 36: Interviu cu Florica Pașca

2008

Bihon: Omul lui Dumnezeu din Dumbrava
http://www.bihon.ro/omul-lui-dumnezeu-din-dumbrava/news-20080723-02540511

POZE

2017 – DUMBRAVA – A 10-a casă

2015 – Lansare de carte – Dumnezeu poartă de grijă, de Viorel Pașca

Dumbrava minunată (371)

Viorel Pașca pe Facebook (27.09.2020):

„S-a incheiat inca o saptamana la Dumbrava, in care evenimentele deosebite au lipsit, desi privind lucrurile dintr-un alt punct de vedere, fiecare zi este o minune, un miracol pe care nu poti sa-l treci cu vederea, avand in vedere imprejurarile , si contextul politic, economic si social in care ne aflam.

Este interesant totusi faptul ca sute de bolnavi nedoriti de nimeni, cu un trecut dramatic, tulburator, oameni care au trait zeci de ani pe strazi in conditii mizere, dormind adesea sub cerul liber, infometati, muscati de sobolani si hranindu-se adesea de la cosul de gunoi, au devenit brusc, peste noapte importanti. De fapt nu ei, ci votul lor. Batalia pentru votul de la Dumbrava a inceput de cateva saptamani , finalizandu-se abia astazi dupa ce doar sub 40 % dintre ei si-au exprimat optiunea. Daca as fi fost atat de interesat de votul lor cum spun unii, ar fi votat 100 % nicidecum mai putin de jumatate. Am spus-o si repet, NU sunt fan PNL, NU ma intereseaza PSD si nici un alt partid politic. Nici un partid nu m-a ajutat cu nimic niciodata, nici nu am cerut acest lucru si nici nu vreau sa fiu amestecat in asa ceva.

Unii dintre cei care sustin activitatea noastra probabil au anumite preferinte dar prefer ca ceea ce facem aici sa nu fie ”umbrita” de implicarea noastra in dispute si conflicte de acest gen. Si in aceste zile au fost trimisi opt bolnavi la Dumbrava, din Bihor, Timis, Cluj si Constanta, unii dintre ei in stare grava, altii cu afectiuni psihice serioase, necesitand a fi internati in centre de specialitate doar ca nefiind locuri au fost trimisi la Dumbrava. Va prezint cateva randuri dintr-una din anchetele sociale trimise o data cu bolnavii respectivi:

” Numitul B.V. nu are rude pe raza localitatii si nici in alta parte si nici persoane care ar putea sa aiba grija de el. Sufera de hemiplagie sechelara post AVC, nu a parasit de cativa ani locuinta fiind ingrijit de tatal sau. Dupa decesul acestuia, nu mai are pe nimeni care sa-l ingrijeasca, fiind contactate mai multe institutii pentru a fi internat dar am fost refuzati din cauza faptului ca NU AU LOCURI ” In aceasi situatie se gasesc si ceilalti bolnavi, asa ca ne bucuram mult ca le putem fi de folos intr-o mica masura, asigurandu-le cele necesare pentru o viata decenta.

Le multumim pe aceasta cale tuturor celor care ne sunt alaturi intr-un fel sau altul, multumim voluntarilor de la Cluj si Osorhei care ne-au dat o mana de ajutor sambata la taiat si aranjat lemne de foc pentru iarna, multumim voluntarei de la Medias care este din nou alaturi de noi fiindu-ne de un real ajutor,

Va multumesc si voua pt ca ne urmariti activitatea, iar pana saptamana viitoare fiti binecuvantati si fiti o binecuvantare.”

Despre DUMBRAVA în presă, pe Internet și la TV (2008-2017)

2017

Kanal D
Asa-i România!

ARSC (Agora for the Religious Societies and Communities): Interviu cu Viorel Pașca, la emisiunea „Miezul Vieții”, realizator: Cornel Dărvășan

2016

TVR 1: Cazul Dumbrava prezentat la emisiunea „Ochiul magic”
http://www.tvrplus.ro/editie-ochiul-magic-507879

2015

Foreign Policy România, Nr. 44: Top 100 FP România/ 2014 – oameni şi idei care mişcă ţara în bine

România Evanghelică (Alin Cristea): Viorel Paşca, unul dintre oamenii care mişcă ţara
http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/03/08/viorel-pasca-unul-dintre-oamenii-care-misca-tara

2014

Digi 24: Viorel Pașca, fermierul care și-a transformat casa în cămin pentru 127 de oameni ai străzii
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/viorel-pasca-fermierul-care-si-a-transformat-casa-in-camin-pentru-127-de-oameni-ai-strazii-238959

Antena 1, emisiunea Observator: Un om simplu, cu o inimă mare: un bărbat din judeţul Bihor şi-a transformat casa în azil
http://observator.tv/social/un-barbat-din-dumbrava-judetul-bihor-sia-transformat-casa-in-azil-125304.html

Vocea Transilvaniei: Povestea bihoreanului Viorel Paşca, omul care îngrijeşte sute de persoane fără adăpost
http://vocea.biz/arhiva/povestea-bihoreanului-viorel-pasca-omul-care-ingrijeste-sute-de-persoane-fara-adapost-foto

Adevărul: Îngerul oamenilor fără adăpost. Bihoreanul Viorel Paşca, de opt ani în slujba persoanelor abandonate de familie
http://adevarul.ro/locale/oradea/Ingeruloamenilor-adapos-bihoreanul-viorel-pasca-opt-ani-slujba-persoanelor-abandonate-familie-1_53caac6d0d133766a892e0a3/index.html

2010

Lydia, Nr. 36: Interviu cu Florica Pașca

2008

Bihon: Omul lui Dumnezeu din Dumbrava
http://www.bihon.ro/omul-lui-dumnezeu-din-dumbrava/news-20080723-02540511

POZE

2017 – DUMBRAVA – A 10-a casă

2015 – Lansare de carte – Dumnezeu poartă de grijă, de Viorel Pașca

Dumbrava minunată (370)

Viorel Pașca pe Facebook (20.09.2020):

„Ca urmare a ”conflictului” de saptamanile trecute cu autoritatile din Holod pe tema flotantelor si cartilor de identitate provizorii, si pentru ca nu au avut castig de cauza, au crezut ca facand reclamatii catre alte institutii in ce priveste activitatea noastra de la Dumbrava, imi vor face rau si vom fi sanctionati pentru ceea ce facem.Desigur, ca urmare a ”plangerilor ” facute, am fost vizitat in aceasta saptamana de o echipa de la una din institutiile judetului pentru a verifica si a constata nereguli la Dumbrava. Mi-am adus atunci aminte atunci iar de versurile poetului Nicolae Moldoveanu : ” Sa ma apere intr-una nevinovatia dulce, pe-a ei perna totdeauna capul vreau sa mi se culce ” asa ca am stat linistit stiind ca nu am nimic de ascuns, am povestit, i-am insotit pe la mai multe case dupa care au plecat, vizita lor neavand ”repercursiuni” sau urmari neplacute dupa cum si-ar fi dorit atat de mult reclamantii.

Dupa cum spuneam de atatea ori, repet si acuma, ceea ce se intampla la Dumbrava, nu este ”opera”mea ci a sute de oameni care de-a lungul timpului au hotarat sa se implice in ajutorarea multora, a peste 2000 de oameni in ultimii 15 ani, oameni care nu aveau unde sa locuiasca, batrani, bolnavi, fara familii sau abandonati de acestea. 95 % dintre ei fiind trimisi de catre spitale, politie, primarii sau alte institutii ale statului.

Conditiile oferite aici sunt mult peste ce au acasa multi oameni de rand asa ca bucuria si satisfactia sufleteasca pe care o avem in urma activitatii noastre este imensa. Iar daca vre-o institutie abilitata nu este de acord cu ce se intampla la Dumbrava, imi arat toata deschiderea si disponibilitatea de a-i incredinta pe toti cei peste 400 de bolnavi statului roman pentru a primi de la el ingrijirea si adapostul de care au atata nevoie. Ba mai mult, ofer cu drag si casele in care locuiesc bolnavii cu conditia, desigur, ca acestea sa fie folosite doar in acest scop.

Si in aceasta saptamana au fost trimisi la Dumbrava opt bolnavi din mai multe judete ale tarii, unul dintre ei fiind in stare critica , decedand la doar cateva minute dupa ce a fost coborat din ambulanta.

Despre un altul citim in ancheta sociala facuta de primarie, urmatoarele: ” Am efectuat prezenta ancheta sociala la solicitarea Spitalului Satu Mare si propunem ca numitul B.G. internat pe sectia oncologie a spitalului din Satu Mare sa fie internat intr-un centru , deorece familia la care a locuit pana acum nu mai doreste sa il primeasca , fiindca starea lui de sanatate s-a inrautatit si necesita ingrijire permanenta.”

Si celelalte ”povesti de viata” sunt asemanatoare, oameni care au ajuns la o varsta inaintata, sunt bolnavi, nu se mai pot ingriji, nu au locuinta si nici familii sau saunt abandonati de acestea.

Multumim lui Dumnezeu care ne-a purtat de grija pana acum, le multumim si celor care ne-au fost alaturi si in aceasta saptamana, multumim grupului de la Cluj care ne-au ajutat din nou la taiatul si aranjatul lemnelor de foc pentru iarna, iar pana duminica viitoare la urmatoarea noastra intalnire, fiti binecuvantati si fiti o binecuvantare.”

Despre DUMBRAVA în presă, pe Internet și la TV (2008-2017)

2017

Kanal D
Asa-i România!

ARSC (Agora for the Religious Societies and Communities): Interviu cu Viorel Pașca, la emisiunea „Miezul Vieții”, realizator: Cornel Dărvășan

2016

TVR 1: Cazul Dumbrava prezentat la emisiunea „Ochiul magic”
http://www.tvrplus.ro/editie-ochiul-magic-507879

2015

Foreign Policy România, Nr. 44: Top 100 FP România/ 2014 – oameni şi idei care mişcă ţara în bine

România Evanghelică (Alin Cristea): Viorel Paşca, unul dintre oamenii care mişcă ţara
http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/03/08/viorel-pasca-unul-dintre-oamenii-care-misca-tara

2014

Digi 24: Viorel Pașca, fermierul care și-a transformat casa în cămin pentru 127 de oameni ai străzii
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/viorel-pasca-fermierul-care-si-a-transformat-casa-in-camin-pentru-127-de-oameni-ai-strazii-238959

Antena 1, emisiunea Observator: Un om simplu, cu o inimă mare: un bărbat din judeţul Bihor şi-a transformat casa în azil
http://observator.tv/social/un-barbat-din-dumbrava-judetul-bihor-sia-transformat-casa-in-azil-125304.html

Vocea Transilvaniei: Povestea bihoreanului Viorel Paşca, omul care îngrijeşte sute de persoane fără adăpost
http://vocea.biz/arhiva/povestea-bihoreanului-viorel-pasca-omul-care-ingrijeste-sute-de-persoane-fara-adapost-foto

Adevărul: Îngerul oamenilor fără adăpost. Bihoreanul Viorel Paşca, de opt ani în slujba persoanelor abandonate de familie
http://adevarul.ro/locale/oradea/Ingeruloamenilor-adapos-bihoreanul-viorel-pasca-opt-ani-slujba-persoanelor-abandonate-familie-1_53caac6d0d133766a892e0a3/index.html

2010

Lydia, Nr. 36: Interviu cu Florica Pașca

2008

Bihon: Omul lui Dumnezeu din Dumbrava
http://www.bihon.ro/omul-lui-dumnezeu-din-dumbrava/news-20080723-02540511

POZE

2017 – DUMBRAVA – A 10-a casă

2015 – Lansare de carte – Dumnezeu poartă de grijă, de Viorel Pașca

Dumbrava minunată (369)

Viorel Pașca pe Facebook (13.09.2020):

„Din Bihor, Timis, Arad , Salaj si Botosani au fost trimisi bolnavi in aceasta saptamana la Dumbrava, pentru a primi ingrijire si adapost.

Cel mai ”interesant” caz este al bolnavului din Arad care uitandu-se la emisiunea lui Cornel Darvasan s-a hotarat pe loc asa vina si el la Dumbrava. A doua zi, fara sa-i spuna sotiei sale a plecat si dupa ce a ratacit prin Oradea si Beius, a ajuns pe la orele 23 in Dumbrava. Spunea el ca traieste intr-o mizerie crunta, ca sotia nu-l ingrijeste, ca l-a abandonat de mai multe ori cand avea nevoie sa fie ingrijit si ca la cei aproape 70 de ani ai sai nu mai poate locui in casa care oricum nu este a lui. A doua zi am sunat la primaria din localitatea de unde era omul fara sa primim insa date concrete despre el. A treia zi, am aflat ca sotia a anuntat disparitia lui la politie si dupa cateva ore, aceasta impreuna cu un echipaj de la politie a venit sa-l preia pe omul nostru si sa-l duca acasa. Numai ca bolnavul a refuzat categoric sa plece, intreband retoric politistii, ca daca ei ar avea de ales intre iad si rai ce ar alege? Pana la urma , acestia impreuna cu sotia lui, care nu a coborat nici o clipa din masina lor macar sa-l vada pe om, au facut cale intoarsa, bineinteles dupa ce au facut un proces verbal despre cele intamplate. In tot acest timp am stat si am privit nedorind sa ma amestec in discutii, nedorind sa influentez in vre-un fel vreuna dintre parti, gandindu-ma apoi daca am facut bine sau nu, acceptand omul sa stea la noi, desi are o sotie si un loc unde sa locuiasca. In rest, totul decurge normal la Dumbrava, nu avem evenimente deosebite, bucurandu-ne de protectia si purtarea de grija a lui Dumnezeu.Le multumim tuturor celor care ne-au fost alaturi si in aceasta saptamana, multumim voluntarelor de la Targu Mures, Suceava si Oradea care in fiecare zi au lucrat din greu fiindu-ne de un real ajutor la munca ce pare ca nu se mai sfarseste. Pana saptamana viitoare la urmatoarea noastra intalnire, fiti binecuvantati si fiti o binecuvantare.”

Despre DUMBRAVA în presă, pe Internet și la TV (2008-2017)

2017

Kanal D
Asa-i România!

ARSC (Agora for the Religious Societies and Communities): Interviu cu Viorel Pașca, la emisiunea „Miezul Vieții”, realizator: Cornel Dărvășan

2016

TVR 1: Cazul Dumbrava prezentat la emisiunea „Ochiul magic”
http://www.tvrplus.ro/editie-ochiul-magic-507879

2015

Foreign Policy România, Nr. 44: Top 100 FP România/ 2014 – oameni şi idei care mişcă ţara în bine

România Evanghelică (Alin Cristea): Viorel Paşca, unul dintre oamenii care mişcă ţara
http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/03/08/viorel-pasca-unul-dintre-oamenii-care-misca-tara

2014

Digi 24: Viorel Pașca, fermierul care și-a transformat casa în cămin pentru 127 de oameni ai străzii
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/viorel-pasca-fermierul-care-si-a-transformat-casa-in-camin-pentru-127-de-oameni-ai-strazii-238959

Antena 1, emisiunea Observator: Un om simplu, cu o inimă mare: un bărbat din judeţul Bihor şi-a transformat casa în azil
http://observator.tv/social/un-barbat-din-dumbrava-judetul-bihor-sia-transformat-casa-in-azil-125304.html

Vocea Transilvaniei: Povestea bihoreanului Viorel Paşca, omul care îngrijeşte sute de persoane fără adăpost
http://vocea.biz/arhiva/povestea-bihoreanului-viorel-pasca-omul-care-ingrijeste-sute-de-persoane-fara-adapost-foto

Adevărul: Îngerul oamenilor fără adăpost. Bihoreanul Viorel Paşca, de opt ani în slujba persoanelor abandonate de familie
http://adevarul.ro/locale/oradea/Ingeruloamenilor-adapos-bihoreanul-viorel-pasca-opt-ani-slujba-persoanelor-abandonate-familie-1_53caac6d0d133766a892e0a3/index.html

2010

Lydia, Nr. 36: Interviu cu Florica Pașca

2008

Bihon: Omul lui Dumnezeu din Dumbrava
http://www.bihon.ro/omul-lui-dumnezeu-din-dumbrava/news-20080723-02540511

POZE

2017 – DUMBRAVA – A 10-a casă

2015 – Lansare de carte – Dumnezeu poartă de grijă, de Viorel Pașca

Dumbrava minunată (368)

Viorel Pașca pe Facebook (06.09.2020):

A mai trecut o saptamana la Dumbrava, fara evenimente deosebite exceptand ”tensiunile” si discutiile in contradictoriu care au creat divergenta si disconfort psihic partilor implicate, acest lucru neafectand insa viata de zi cu zi a bolnavilor ingrijiti la Dumbrava.

Lucrurile s-au limpezit pana la urma, de fapt au fost tot timpul limpezi pentru mine, doar ca a trebuit sa fac demersuri insistente catre institutiile abilitate de a se pronunta in acest sens, pentru a fi clar pentru toata lumea ca tot ce am spus este adevarat iar cei care ma acuza de tot felul de lucruri sunt rau intentionati.

Nu m-a interesat si nu ma interezeaza parerea celor care nu ma agreeaza, dar ma intereseza parerea voastra, a celor care urmariti cu drag si interes activitatea de la Dumbrava si a celor care ne sustin in ceea ce facem.

Consider ca am o datorie morala fata de voi toti sa va prezint intotdeauna adevarul, deoarece va consider parte implicata in tot ce se intampla aici, parteneri in ceea ce numim, proiectul Dumbrava.

Asa cum spuneam, totul s-a incheiat cu bine dupa ce am primit raspunsul de la Consiliul Judetean Bihor, formulat in urma verificarilor facute de Inspectoratul Judetean de Politie, Corpul de Control al Prefecturii si Serviciul Judetean de Evidenta a Populatie.

Pe scurt, au constatat ca cererile facute pentru eliberarea cartilor de identitate provizorii sunl legale, ca Primaria a cerut acte si documente in plus de care nu era nevoie si ca refuzul de a elibera actele de identitate este ilegal. Asa ca , sper eu , lucrurile vor intra pe fagasul normal si nu vom mai avea probleme in acest sens.

Si in aceste zile au fost trimisi bolnavi la Dumbrava din Satu Mare, Alba si Maramures, bolnavi care nu au locuinta, nu au familii sau sunt abandonati de acestea si nu se pot ingriji singuri.

E o deosebita onoare pentru noi si un privilegiu faptul ca le putem fi de folos, iar pentru acest lucru trebuie sa ii multumesc lui Dumnezeu care ne poarta de grija , precum si voua care ne sunteti alaturi, constienti fiind de faptul ca nu putem si nu avem cum face acest lucru singuri.

Multumesc si voluntarilor care ni s-au alaturat in aceste zile, iar pana saptamana viitoare, fiti binecuvantati si fiti o binecuvantare.”

Despre DUMBRAVA în presă, pe Internet și la TV (2008-2017)

2017

Kanal D
Asa-i România!

ARSC (Agora for the Religious Societies and Communities): Interviu cu Viorel Pașca, la emisiunea „Miezul Vieții”, realizator: Cornel Dărvășan

2016

TVR 1: Cazul Dumbrava prezentat la emisiunea „Ochiul magic”
http://www.tvrplus.ro/editie-ochiul-magic-507879

2015

Foreign Policy România, Nr. 44: Top 100 FP România/ 2014 – oameni şi idei care mişcă ţara în bine

România Evanghelică (Alin Cristea): Viorel Paşca, unul dintre oamenii care mişcă ţara
http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/03/08/viorel-pasca-unul-dintre-oamenii-care-misca-tara

2014

Digi 24: Viorel Pașca, fermierul care și-a transformat casa în cămin pentru 127 de oameni ai străzii
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/viorel-pasca-fermierul-care-si-a-transformat-casa-in-camin-pentru-127-de-oameni-ai-strazii-238959

Antena 1, emisiunea Observator: Un om simplu, cu o inimă mare: un bărbat din judeţul Bihor şi-a transformat casa în azil
http://observator.tv/social/un-barbat-din-dumbrava-judetul-bihor-sia-transformat-casa-in-azil-125304.html

Vocea Transilvaniei: Povestea bihoreanului Viorel Paşca, omul care îngrijeşte sute de persoane fără adăpost
http://vocea.biz/arhiva/povestea-bihoreanului-viorel-pasca-omul-care-ingrijeste-sute-de-persoane-fara-adapost-foto

Adevărul: Îngerul oamenilor fără adăpost. Bihoreanul Viorel Paşca, de opt ani în slujba persoanelor abandonate de familie
http://adevarul.ro/locale/oradea/Ingeruloamenilor-adapos-bihoreanul-viorel-pasca-opt-ani-slujba-persoanelor-abandonate-familie-1_53caac6d0d133766a892e0a3/index.html

2010

Lydia, Nr. 36: Interviu cu Florica Pașca

2008

Bihon: Omul lui Dumnezeu din Dumbrava
http://www.bihon.ro/omul-lui-dumnezeu-din-dumbrava/news-20080723-02540511

POZE

2017 – DUMBRAVA – A 10-a casă

2015 – Lansare de carte – Dumnezeu poartă de grijă, de Viorel Pașca

Dumbrava minunată (367)

Viorel Pașca pe Facebook (30.08.2020):

„Bun gasit dragi prieteni,
la o noua retrospectiva a saptamanii.

Inainte de a vorbi despre bolnavii care au fost trimisi in aceasta saptamana la Dumbrava, as dori sa dau cateva raspunsuri intrebarilor care s-au ridicat dupa scrisoarea adresata Prefecturii si Consiliului Judetean Bihor.

Inca de la inceput vreau sa mentionez ca nu sunt simpatizantul nici unui partid politic si nici unul dintre ele nu mi-au facut nici un favor vreodata. Faptul ca unul dintre fiii mei vrea sa fie consilier, este strict problema lui si nu ma intereseaza acest aspect.

Faptul ca am solicitat vize de flotant sau carti de identitate, nu este un lucru nou, acest lucru l-am facut mereu in ultimii 15 ani, in primul rand pentru ca asa spune legea, in al doilea rand am primit amenda pentru cateva persoane care nu aveau viza de flotant iar politia locala si din Oradea au facut mereu verificari daca bolnavii locuiesc legal in Dumbrava, mai precis daca au viza de flotant.

Ca in acest an am solicitat mai multe vize , se datoreaza faptului ca in primele opt luni ale acestui an au fost trimisi peste 200 de bolnavi la Dumbrava, asa ca nu are absolut nici o legatura demersurile noastre cu alegerile locale.

Un alt motiv pentru care insist sa faca vize de flotant bolnavilor, pe langa faptul ca asa cere legea, este ca (trebuie sa recunosc) m-am ambitionat, vazand ca primaria ma ia de prost, ca institutiile statului ii trateaza pe bolnavi ca fiind cetateni de mana a doua si nu ar avea si ei drepturile consfintite de lege.
Desigur, primaria a invocat tot felul de motive ca sa refuze eliberarea actelor necesare. Unul din ele este ca unii au primit candva amenzi si nu le-au platit. Da, este adevarat, si pot sa va prezint cazuri concrete.

Un bolnav din Oradea a locuit pe strada mai multa vreme si a primit amenda pentru cersetorie. A fost apoi trimis la Dumbrava si neavand bani sa plateasca amenda, pentru primarie acest lucru este un motiv sa nu-i elibereze viza de flotant, desi legea nu conditioneaza acest lucru.

Un alt motiv invocat este ca din cei 440 de bolnavi de la Dumbrava, 30 au indemnizatie de handicap cu insotitor. Repet, 30 din 440.

Pana anul trecut primaria trebuia sa plateasca 10 la suta din suma iar acum s-a majorat procentul, asa ca ni se spune ca din cauza noastra comuna nu are apa, canalizare, gaz, etc.

Apoi este problema caselor care sunt vopsite in galben , asociindu-ne astfel cu un partid politic.

As putea continua lista motivelor invocate, dar nici unul dintre ele nu are baza legala.

Prin urmare, solicit institutiilor abilitate sa rezolve problema, altfel, in zilele urmatoare, poate chiar maine voi duce cativa bolnavi carora li se refuza viza de flotant sau cartea de identitate provizorie, in fata Prefecturii si CJB sa ii duca unde vor dansii, pentru a nu fi pus in situatia de a primi din nou amenda.

Pe de alta parte vreau ca bolnavii respectivi sa fie tratati ca si oricare alt cetatean cu drepturi la actele de identitate, aceasta chestiune fiind si una de principiu de la care nu vreau sa ma abat.

Bolnavii respectivi nu vor suferi in urma acestui lucru, dimpotriva o sa fie si pentru ei o placere sa stea in parc, sa vada fete noi, sa manance inghetata si sa admire orasul. Desigur, o sa va tin la curent cu evolutia lucrurilor in acest sens.

Cat despre locuitorii comunei Holod, nu ar trebui sa se simta frustrati ci dimpotriva sa fie mandri, sa se simta onorati ca in comuna dumnealor, in ultimii 15 ani, peste 2000 de batrani si bolnavi fara adapost din toate colturile tarii au gasit un loc unde sa fie ingrijiti atunci cand toate institutiile abilitate au dat din umeri neputincioase.

Mai mult de atat, oameni cu totul necunoscuti au ales sa le dea o mana de ajutor, oferind bani sau alte lucruri pentru ingrijirea lor. Romani plecati la lucru in strainatate se implica direct in acest sens, pensionari si oameni saraci ofera din putinul lor ca acesti bolnavi sa nu locuiasca pe strada, oare ce interese ascunse ar avea ? este cea mai pura forma de generozitate si compasiune, sa ajuti si sa dai din putinul tau unor oameni pe care nu i-ai vazut sau cunoscut vreodata. Asa cum spuneam, dragi cetateni ai Holodului, nu mai fiti nici suspiciosi si nici frustrati ci asa cum spuneam, e un lucru de care putem fi impreuna mandri si recunoscatori lui Dumnezeu care ne poarta de grija tuturor.

La Dumbrava si in aceasta saptamana au fost trimisi noi bolnavi, dintre care unul din Oradea despre care citim in ancheta sociala urmatoarele:

” Pacienta P.E. a fost internata in Spitalul Clinic de Urgenta Oradea avand diagnosticul Diabet Zaharat tip 2 Insulino-dependent decompensat.

Nu a avut nici un act de identitate asupra sa la internare, s-a facut solicitare la SPCLEP Oradea pentru intocmirea unei carti de identitate provizorii.

A fost adusa la spital cu ambulanta din strada unde afirma ca si locuieste. Am luat legatura cu centrul pentru persoane fara adapost Dumbrava, pentru ingrijire si gazduire. ”

Deci uitati ca se poate face acte de identitate in Oradea, iar la Holod nu se poate aplica viza de flotant pentru ca bolnavul sa locuiasca acolo legal. Ciudat, nu ?

Printre altii a mai fost trimisa o bolnava de 90 de ani, si ea bolnava, fara casa si fara venit, exceptand suma de 142 lei, ajutor social.

Desigur, odata ajunsa la Dumbrava nu va mai primi nici ajutorul social, pentru ca niciodata , pentru nici un bolnav nu am solicitat acest lucru desi este dreptul lor legal, tocmai ca sa nu fim o povara pentru primarie.
A mai fost trimis un bolnav si de la spitalul Fundeni din Bucuresti, iar despre ceilalti nu am inca detalii.

Atat pentru aceasta seara, nu inainte de a multumi tuturor celor care ne-au fost alaturi in aceasta saptamana, precum si voluntarilor din Arad, Targu Mures , Bistrita si Maramures, va multumesc si voua pentru ca ne urmariti activitatea, iar pana la urmatoarea noastra ”intalnire”, fiti binecuvantati si fiti o binecuvantare.”