„“Ai grija cum iti cresti copiii, deoarece ei iti vor alege azilul” e o expresie pe care am auzit-o poate fiecare din noi. Cand am auzit acest lucru pentru prima data am crezut ca nu poate exista o realitate mai cruda, insa odata cu trecerea timpului am vazut ca se poate si mai rau de atat. In aceasta saptamana, doamna L. Margareta de 90 de ani, aflata in grija noastra la Dumbrava, a decedat. Ca de obicei, in astfel de situatii ma uit in ancheta sociala pentru a vedea daca are apartinatori pentru a-i anunta, oferindu-le astfel posibilitatea sa o inmormanteze sau cel putin sa participe la slujba de inmormantare de la Dumbrava. Foarte rare sunt situatiile in care cineva ii revendica, exceptand cazurile in care ar exista eventuale interese materiale.
In cazul de fata, doamna Margareta are un fiu care nu a vazut-o de foarte multi ani si care a declarat ca a crescut la un centru de plasament si prin urmare nu considera ca ar avea vreo obligatie fata de dansa. Fara casa, fara pensie sau alte venituri si fara sa aibe pe cineva care sa o ingrijeasca, a fost trimisa in urma cu doi ani de la spital pentru a-si trai ultima parte a vietii la Dumbrava. Asa ca in aceste zile a fost inmormantata in “cimitirul saracilor” fara ca cineva sa o “conduca” pe acest ultim drum in afara preotului din sat si a celor doi gropari, si acestia prea obisnuiti din pacate cu astfel de cazuri. Nimeni nu a plans-o, urmand ca sa fie data curand uitarii, in urma ei ramanand doar o cruce din fier vopsita cu negru pe care sunt scrise numele si perioada pribegiei prin lume. P
atul ei a fost imediat ocupat de alt bolnav dintre cei cinci trimisi la Dumbrava in aceasta saptamana. Din Maramures, Bihor, Arad, Bucuresti si Timisoara au fost trimisi in Dumbrava pentruca cei de la spitale epuizasera toate incercarile de a gasi locuri disponibile in judetele respective. Stiu ca pare ciudat si de neacceptat, dar aceasta e realitatea cu care se confrunta in aceasta vreme asistentii sociali din spitale, in incercarile disperate de a oferi solutii pentru oamenii bolnavi, batrani, fara adapost si familii sau abandonati de acestea.
Am avut bucuria ca in aceste zile sa fim vizitati de o asistenta sociala care, pe cheltuiala proprie, a zburat tocmai din Botosani la Timisoara de unde am asteptat-o, pentru a vizita casele noastre si bolnavii trimisi de la spitalul unde lucreaza. Cat timp exista astfel de oameni care pun suflet in ceea ce fac si sunt preocupati de soarta bolnavilor de care se ocupa chiar si dupa externare, exista o speranta ca lucrurile se pot indrepta si ca intr-o buna zi, mai devreme sau mai tarziu, vom avea un sistem de protectie sociala mai performant si mai eficient.
De asemenea, am fost vizitati de tineri romani care lucreaza in Austria, tineri care timp de doua zile au stat printre bolnavi, cantandu-le si oferindu-le bolnavilor dragostea si atentia de care au atata nevoie. Ii multumim pe aceasta cale si lui Daniel B., un prieten drag care a venit din Oradea sa cante cu acordeonul celor multi necajiti, bolnavi si mult mai putin privilegiati ca noi. Multumim si tuturor celor care ne-au fost alaturi in aceasta saptamana, va multumesc si voua care ne urmariti activitatea, iar pana duminica viitoare, fiti binecuvantati si fiti la randul vostru o binecuvantare.”
„Toti cei 11 bolnavi trimisi la Dumbrava in aceasta saptamana au locuit pe strazi, in Bihor, Timis, Arad, Satu-Mare si Salaj, incercand intr-un fel sau altul sa supravietuiasca in conditii greu de imaginat. Cel mai in varsta fiind o femeie de 83 de ani, despre care aflam din ancheta sociala ca: “…a fost adusa de un echipaj SAJ in serviciul UPU, din strada, prezentand o stare confuza si dezorientata. Situatia pacientei este cunoscuta asistentilor sociali din spital, aceasta a fost evacuate din casa deoarece nu si-a platit chiria si utilitatile timp de 20 de ani, mentionand totodata si faptul ca lucuinta era intr-o stare deplorabila, nelocuibila. Avand in vedere faptul ca pacienta este fara locuinta, varsta inaintata, nu a fost identificat nici un apartinator al acesteia, va rugam sa admiteti pacienta la Dumbrava…”
Este deja cunoscut faptul ca nu exista locuri pentru aceste cazuri, iar asistentii social din spitale intampina serioase dificultati fiind aproape in imposibilitatea de a gasi un loc pt ele. Tot in aceste zile a fost adus un bolnav de 76 ani abandonat de cei 8 copii, a locuit pe strazi iar din ancheta sociala va prezint mai tarziu incercarile disperate ale asistentei sociale de a-i gasi un loc.
Saptamana s-a scurs fara evenimente deosebite bucurandu-ne de prezenta a trei doamne din Stei care au venit sa aduca acel plus de lumina in viata catorva bolnavi de la Dumbrava. In orele petrecute aici, printre altele au coafat cateva bolnave, co[lesindu-le cu dragostea si atentia lor. Deasemenea, am fost “vizitati” din nou de “grupul de la Cluj” care au venit sa taie lemne de foc pentru iarna viitoare. Chiar daca iarna pare departe, stim cu totii ca “gospodarii isi fac vara sania” asa ca au fost mai mult decat bineveniti. Azi a fost ultima zi petrecuta la Dumbrava a doamnei Ana din Hateg care in ultimele doua saptamani a fost mereu alaturi de cei bolnavi, uimindu-ne cu daruirea si atasamentul aratat zi de zi in tot ce a facut. Nu puteam rata ocazia de o ruga sa va impartaseasca si dumneavoastra cateva din gandurile, trairile si experientele dumneaei din aceste saptamani:
“In urma cu un an, urmaream o emisiune tv despre un loc in Romania despre care nu mai auzisem niciodata, un loc numit Dumbrava. Ceea ce era cu totul diferit si de-a dreptul special despre acea localitate, era de fapt un om, pe nume Viorel Pasca, care, indemnat de Dumnezeu, hotaraste sa-i aduca pe cei napastuiti in propria-i casa. Surprinderea mea a fost si mai mare afland ca Viorel Pasca, impreuna cu familia si cu un grup de oameni foarte dedicati faceau asta de 12 ani, astfel incat, sute de oameni, poate peste o mie, s-au perindat prin casele cumparate si amenajate special pentru Ei, cei nebagati in seama de societate, de noi, cei carora nu ne lipseste mai nimic.
Un an mai tarziu, intr-un alt video pe care l-am urmarit despre Dumbrava, o simpla remarca a domnului Pasca mi-a atras atentia: « avem o casa pentru voluntari, dar nu prea vine nimeni…»
Si, astfel, dupa doar doua luni, am ajuns la Dumbrava. Nerabdatoare si inarmata cu o dorinta arzatoare de a-i intalni pe« toti », unora sa le aduc putina bucurie si mangaiere, iar altora sa le multumesc pentru tot ceea ce fac si sa particip alaturi de ei la treburile zilnice.
De aici, de la fata locului, va pot descrie insa, intr-un grai prea sarac, deoarece cuvintele sunt de prisos, ceea ce am vazut si trait in cele aproape doua saptamani de voluntariat. Chiar din momentul sosirii mele, am fost intampinata cu multa caldura de catre familia Pasca. Curtea casei rasuna de bucuria locuitorilor ei, care, impreuna cu o tanara voluntara, faceau haz de necaz, intr-un concurs al scaunelor cu rotile…, astfel, din primele momente m-am simtit o parte integranta a acestei frumoase familii, compusa din 400 de membri. Sunt atatea de multe de spus despre Dumbrava…
Dumbrava este cu adevarat locul in care cei napastuiti de soarta sunt adapostiti, hraniti si ingrijiti. Acesti napastuiti sunt trimisi din spital in spital, din institutie in institutie, refuzati si respinsi in final de catre toti cei autorizati si educati pentru ingrijirea lor. In cele din urma, trimisi si intotdeauna primiti , de catre Viorel Pasca. Unii gasesc aici, poate, ultimul popas inainte de a trece in vesnicie, iar altii gasesc o oaza de liniste si compasiune, unde se pun pe picioare si duc o viata de calitate. Sunt oameni minunati, care au nevoie de multa afectiune si ingrijire. Sunt oameni cu povesti extraordinare de viata, de la cei care, candva, au avut o casa, o familie, multa educatie, dar sfarsind pe strada fara nimic; la altii, parasiti de familie si de cei apropiati prin spitale, pe strazi,din cauza tulburarilor si bolilor psihice sau motorii.
Dar, indiferent de circumstantele care i-au adus aici, EI, TOTI, au nevoie de noi, semenii lor. Au nevoie de compasiunea, dragostea si purtarea noastea de grija, de dedicarea noastra, de timpul nostru.
Iar acum, spre incheiere, doresc sa va adresez o rugaminte tuturor celor care cititi acest mesaj : deschideti-va inimile catre cei in nevoie si oferiti-le din timpul dumneavoastra!
Daca nu puteti ajunge la Dumbrava, priviti, va rog, in jurul dumneavoastra si intindeti o mana celor in nevoie.
Dumnezeu poarta de grija!
Cu multa dragoste, Ani Iancu”
Multumim mult, draga Ana, pentru timpul petrecut la noi, sa aveti un drum bun spre casa si sa nu uitati ca sunteti binevenita oricand la Dumbrava. Va multumesc si dvs pentru ca ne urmariti activitatea, iar pana duminica viitoare, fiti binecuvantati si nu uitati sa fiti o binecuvantare.
P.S.
“…In urma discutiilor cu pacientul, acesta ne-a spus ca nu are locuinta, deoarece a vandut casa acum multi ani, copiii nu doresc s ail ajute, nu are nici un venit, nu este asigurat.
Fiica acestuia, doamna M. Iuliana, ne-a spus ca este in imposibilitate de a-si sprijini tatal deoarece locuieste intr-o garsoniera, in total 13 persoane si nu dispune de spatiu.
Avand in vedere faptul ca pacientul s-a prezentat de nenumarate ori in Sectia de Primiri Urgente a Spitalului judetean Zalau, ultima data fiind internat pe sectia de Chirurgie in data de 02.11.2018. asistentul social responsabil de caz a consemnat urmatoarele:
Pacientul nu este asigurat. In discutia cu asistentul social responsabil de caz a afirmat ca:
– nu mai locuieste la adresa din bulletin. Aici a locuit fiul sau, care a decedat, iar nora s-a recasatorit. Nu poate sa se intoarca acolo;
– Casa, proprietatea personala, a vandut-o si a dat banii copiilor;
– nu are niciun venit;
– a venit la Zalau deoarece are aici 4 copiii. Nu cunoaste datele de contact si adresele acestora.
Asistentul social responsabil de caz a reusit sa ia legatura telefonic cu Doamna M. Iuliana, fiica numitului. Aceasta a afirmat ca nu il poate ajuta, deoarece locuieste intr-o camera (locuinta sociala) cu inca 12 persoane, este bolnava. Nu cunoaste datele de contact si adresa fratilor. Tatal sau si-a vandut casa de foarte mult timp, obisnuieste sa stea mai mult pe strazi. Stie ca nic unul din copii nu poate s ail ajute. Doamna Marcucian a afirmat faptul ca sunt 8 frati si nu 4.
Doamna M. a fost rugata sa ia legatura si cu ceilalti frati.
In vederea stabilirii legaturii cu acestia, asistentul social a solicitat sprijinul Serviciului de Stare Civila Zalau, Politia municipiului Zalau si al Primariei comunei Tantareni, jud. Gorj. Cele trei institutii ne-u oferit sprijinul necesar in stabilirea legaturii cu copiii.
Numita L. Ludovica, fiica pacientului, s-a prezentat la Spital pentru a discuta cu asistentul social. Aceasta a declarant ca nu il poate lua pe tatal sau la ea deoarece si dumneaei locuiete pe strada.
Numita L. Mariana din sat Tantareni jud. Gorj, devenita dupa casatorie D. Mariana, a contactat telefonic asistentul social responsabil de caz si a afirmat ca nu il poate ingriji pe tatal dumneaei deoarece locuieste cu chirie, are 6 copii, nu lucreaza, sotul este bolnav.
Am solicitat sprijinul Primariei comunei Berveni, comuna de domiciliu, in vederea confirmarii sau infirmarii informatiilor furnizate de pacient legate de domiciliu si situatia familiala. Asistentul social din primarie a luat legatura cu fosta nora a numitului Leleczi Gusztav. Numita Lacatos Mariana. Aceasta a declarat ca pacientul nu mai locuieste la adresa respectiva de 3 ani de zile. A plecat inainte de decesul fiului sau Lacatos Augustin.( 16.02.2016). Primaria Berveni nu a reusit sa identifice rudenii sau apartinatori in perimetru comunei, prin urmare nu au putut sa ne sprijine in acest caz.
S-a solicitat sprijinul DGASPC Satu Mare. Pana in acest moment nu am primit nici un raspuns official.
Au fost contactate telefonic, fara a primi un raspuns favorabil urmatoarele:
1. Centru de Ingrijire si Asistenta Satu- Mare din subordinea DGASPC Satu Mare. Acesta se afla in perioada de restructurare, trebuie sa scada numarul de beneficiari la 50 conform noilor norme legislative.
2. Complexul Social Petresti, jud. Satu Mare- este un centru privat, serviciile se acorda contra cost( pacientul nu dispune de venituri)
3. Centru de primire in regim de Urgenta adulti din Satu- Mare-nu il pot prelua deoarece nu are domiciuliu pe raza municiupiului Satu- Mare.
4. Centru de primire in regim de Urgenta Zalau- nu il pot prelua deoarece nu are domiciuliu pe raza municiupiului Zalau judetul Salaj
5. Asociatia Iubim Viata- Rezidenta Lucia- Satu-Mare- serviciile sunt contra cost, nu mai au loc pentru cazuri sociale.
6. Manastirea Bic- din comuna Bic jud Salaj- se ocupa doar de persoanele de sex feminin.
7. Centru La Crispa-Supuru de Jos, jud Satu-Mare- nu poate beneficia de serviciile acestui centru deoarece este un centru privat ce sustine contributiile beneficiarilor.
Ca o concluzie a celor anterior mentionate subliniem faptul ca numitul Leleczi Gusztav se afla intr-o situatie de risc, este persoana varstnica, fara casa, fara venituri, neasigurat, care nu se bucura de sprijinul copiilor ( cei care ne-au contactat sunt la randul lor cazuri sociale). Necesita gazduire, hrana si sprijin in satisfacerea nevoilor unei personae varstnice( companie, socializare, vizite la medic, etc)
In vederea solutionarii acestui caz, am solicitat Ancheta sociala de la Primaria Breveni, precum si sprijin cu propunere de institutionalizare permanenta, pana in acest moment nu am primit nici un raspuns official.
Am luat legatura cu domnul Pasca Viorel de la Centru Dumbrava, care ne-a confirmat faptul ca va primi pacientul la Centru Dumbrava.
In concluzie numitul Leleczi Gusztav nu se bucura de sprijinul copiilor, se afla intr-o situatie de risc, este persoana varstnica, fara casa, fara venit, neasigurat. Necesita gazduire, hrana si sprijin in satisfacerea nevoilor unei persoane varstnice”
„Ne-am “imbogatit” in aceasta saptamana cu inca noua bolnavi, fara adapost, fara familii sau abandonati de acestea. Cativa dintre ei sunt din Arad de la un adapost pentru “cazuri sociale” pe care autoritatile din judetul respectiv au decis sa-l inchida. (Nu vreau sa discut ori sa comentez motivele sau alte aspecte in ce priveste acest subiect.)
Am ales sa preluam cazurile mai grave, doar ca in perioada imediat urmatoare, am fost sunati din diferite locuri pentru alti bolnavi care au fost in adapostul de care vorbeam, bolnavi care au fost pusi in tren si trimisi spre niciunde, deoarece nu ii voia nimeni. Nu stiu daca ii vom prelua, avand in vedere ca inca lucram la amenajarea altor camere pentru bolnavi fara adapost, neavand la aceasta ora nici un loc liber.
Avand in vedere nevoia acuta de paturi am fost deosebiti de incantati sa primim un “cadou” de la fundatia M.M.M. din Olanda nu mai putin de 40 de paturi, saltele si noptiere atat de necesare in aceasta perioada. Ceilalti “pacienti” trimisi la Dumbrava in aceste zile sunt din Arad si Bihor, cel din Oradea fiind trimis de la spital cu ambulanta, fara acte de identitate, decedand la doar doua zile dupa sosire.
Ne-am bucurat mult si de prezenta a trei voluntari care au ales sa petreaca mai multe zile printre bolnavii de la Dumbrava. Unul din Hateg, stabilit in Danemarca de multi ani, unul din Sibiu iar celalat, o studenta la medicina in Cluj. Pe aceasta din urma am rugat-o sa va impartaseasca impresiile sale dupa cele cinci zile de voluntariat in Dumbrava.
Va las acum in compania ei, iar pana saptamana viitoare, fiti binecuvantati si nu uitati sa fiti o binecuvantare.
P.S.
“Ce înseamnă pentru mine voluntariatul? Ehh… ca în mod voluntar, prin propria mea alegere, nesilită de nimeni, să fiu utilă, să tresar de veselie, să evoluez, să mă implic, să fiu un sprijin, motivul altora de bucurie si să mă dezvolt. Prin experiența aceasta pot bifa tot ce am enumerat mai sus. Nu-i aşa că-i grozav?!
No… hai să începem povestea de la prima zi, de când trenul meu iubit, gol şi cam murdar, a parcat în gara din Oradea cu viteza melcului turbat. Am coborât cu un bagaj mare în mână şi aşteptam curioasă ce se va întâmpla. Domnul Viorel Paşca m-a întâmplinat cu un zâmbet larg şi o îmbrățişare – de la bun început voia să mă simt ca şi acasă la mama.
Am petrecut cinci zile la Dumbrava, acolo unde „Dumnezeu poartă de grijă” şi deşi sunt o povestitoare înrăită, voi încerca să rezum activitățile şi trăirile mele din acest loc, că altfel aş putea să vă scriu romane. Casa pentru voluntari te face să te simți ca şi cum ai fi venit într-o splendidă vacanță, iar mâncarea a fost grozavă. Cred că m-am şi îngrăşat vreo două kg, dar no… riscul meseriei. Scopul personalului de aici, cei care ne-au devenit prieteni, a fost ca să ne contopească cu mediul de aici pentru a forma o familie împreună: „unde sunt mulți, puterea creşte”.
Vizitam rând pe rând căsuțele cu bătrânei. Să îmi ardă inima de drag ce îmi erau! Mii de aprecieri celor ce au construit casele, celor ce îngrijesc aceşti oameni, îi hrănesc, fac ordine şi activități cu ei. Ce mai?! Faceți o treabă grozavă! Viziunea mea cu privire la lume şi la viață s-a schimbat radical. Acest loc te scoate din zona de confort şi te aşează în mijlocul realității, te face să înțelegi că nu eşti buricul pământului, că cei din jur au nevoie de tine şi că tu ai nevoie de ei.
În acest loc pui deoparte egoismul şi scoți din geamantanul inimii altruismul, dragostea, bunătatea. Aici întâlneşti tot felul de oameni, cu tot felul de poveşti de viață. Unii cu membrele amputate, alții paralizați, cu boli psihice, părăsiți de familie. Oameni, care au nevoie să se simtă iubiți, importanți şi să vadă un zâmbet. Viața nu e un drum poleit cu aur plin de petale de flori, e o poveste cu personaje, iar tu poți alege să fii personajul pozitiv.
Ce am făcut eu în acest loc împreună cu noua mea prietenă?! Am mobilizat bolnavii, ne-am rugat cu ei, le-am citit din Scriptură, am povestit cu ei, am cântat împreună, ne-am îmbrățişat şi le-am ținut mâinile în mâinile noastre. Dacă ați fi văzut cum se iluminau chipurile multora, ce zâmbete gigantice aveau pe față. Povesteau cu atât entuziasm, sau plângeau de fericire. În acest loc reuşeşti să te înveleşti cu o sumedenie de emoție, de pasiune, de o viață cu rost. Au fost bolnavi care m-au implorat cu lacrimi în ochi să vin zilnic la ei, alții mi-au zis că mă iubesc, unii mi-au mulțumit doar din priviri.
Simt această descriere atât de sărăcăcioasă pentru că nu există cuvinte la ceea ce am trăit. Într-o seară m-am jucat prinselea cu bolnavii în scaun cu rotile. M-am aşezat şi eu într-un scaun şi m-am transpus în situația lor. Niciodată nu am văzut oameni mai fericiți, râdeam toți cu toată puterea. În altă zi o pacientă a crezut că sunt copilul dânsei şi i-am adus cea mai mare fericire. Acum te întreb… cum aş putea să stau acasă când aici este aşa mare nevoie de mine?! Sau cum ai putea tu să stai nepăsător, când aici ai putea aduce un plus mare în viața acestor oameni dragi?! Vezi tu… viața lor a fost cam incoloră şi ei sunt atât de încântați când tu cu o pensulă imaginară, oferi timp şi le pictezi zilele în culorile primăverii.
Mulțumesc tuturor pentru această oportunitatea! Poate nu voi putea schimba o lume întreagă, dar dacă pot îmbunătăți un milimetru de pe hartă, eu sunt mega mulțumitoare. Faptele noastre se transformă în monumente gigantice în inimile celor din jur. Dumnezeu fie lăudat pentru că El poartă de grijă!”
Xenia B.”
„Arad, Bistrita Nasaud, Satu Mare, Bihor si Botosani sunt judetele din care au fost trimisi cei sapte bolnavi ajunsi la Dumbrava in aceasta saptamana.
Si pentru ca se fac inspectii in toata tara, lucru foarte bun si binevenit, mai multe institutii si-au trimis inspectorii si la casa noastra din Ineu – Arad. Au sosit vreo sase masini cu vreo douazeci de persoane sa verifice, nu stiu exact ce, doar ca, in momentul acela, eu nefiind anuntat, eram in drum spre Oradea. Mi-au cerut la telefon permisiunea sa intre dar le-am spus foarte politicos ca sunt bineveniti oricand dar doar in prezenta mea si ca nu mi se pare normal si corect sa intre fara ca eu sa fiu de fata, mai ales avand in vedere ca nu sunt persoana juridica ci un simplu cetatean care conform legii are dreptul sa primeasca in spatiu alte persoane. Asa ca au plecat, fara sa-mi mai spuna daca si cand vor mai reveni.
Apoi m-a sunat politia locala, prezenti si ei in fata casei, cerand permisiunea sa intre. Le-am comunicat si lor acelasi lucru, urmand apoi sa ne intalnim a doua zi, lucru care s-a si intamplat. Au fost sase politisti care s-au comportat frumos si cum se cuvine, i-am poftit inauntru unde au stat de vorba cu bolnavii, le-au verificat actele si au plecat placut surprinsi de curatenia si conditiile oferite.
M-am gandit apoi sa trimit o scrisoare tuturor institutiilor din Arad carora le-am refuzat accesul in lipsa mea, sa le spun ca sunt bineveniti oricand dar sa ma sune in prealabil pentru a fi si eu la fata locului. Avand in vedere ca de-a lungul anilor au trecut pe la Dumbrava in jur de 200 de cazuri sociale din Arad, trimisi de diferite institutii din acelasi judet, i-am rugat in aceeasi scrisoare ca atunci cand ma vor vizita din nou, sa vina si cu solutii in care sa ne spuna unde ar trebui sa fie ingrijiti bolnavii respectivi. Conform legii in vigoare, “Statul prin institutiile sale are obligatia de a solutiona” aceste cazuri.
La ora actuala, in casele de la Dumbrava, Tinca (Bihor) si Ineu (Arad) sunt in jur de 50 – 60 de bolnavi din judetul Arad, bolnavi pe care ii voi “incredinta” cu mare drag acestor institutii in cazul in care vor avea de obiectat in privinta conditiilor de la Ineu, conditii care depasesc cu mult nivelul de trai al cetateanului de rand, acolo fiind practic cea mai frumoasa, utilata si aranjata casa dintre cele pe care le detinem. Bineinteles ca stiu si faptul ca nu au solutii, altfel cum s-ar explica faptul ca acesti bilnavi sunt in grija noastra, a tuturor celor care ne sustin, si nu in grija lor.
Va prezint mai jos cateva randuri din anchetele sociale ale bolnavilor trimisi la Dumbrava in aceasta saptamna, randuri din care reiese clar faptul ca… nu se poate altfel: “… Mentionam ca pentru pacientul A.D. au fost efectuate nenumarate adrese catre institutiile abilitate sa ofere o solutie, fara a se primi raspunsuri favorabile. Pacientul nu are locuinta, se adapostea intr-o anexa darapanata, fara utilitati sau surse de caldura. Necasatorit, fara copii, fara venituri, parinti decedati, singura resursa umana pe care o are sunt doi frati. Acestia si-au exprimat telephonic regretful ca nu-si pot asuma responsabilitatea ingrijirii lui, acesta fiind imobilizat la pat.”
Sau: “…Domnul N.C. a fost adus in cursul noptii la UPU Arad de catre ambulanta care l-a preluat din gara CFR. Pacientul nu are familie ( a avut doua surori in prezent decedate) nu are locuinta, nu are copii, nu are asigurare si nici venituri. A fost cioban la oi dar momentan starea de sanatate foarte precara nu ii permite sa se auto-sustina.”
“…Doamna J.M.M. este persoana fara adapostiar din declaratia ei reiese ca in ultimii ani a locuit cu fiica sa, relatia dintre ele fiind foarte tensionata. In 2016 fiica a decedat iar dupa decesul acesteia , doamna a primit in locuinta chiriasi care au agresat-o fizic de mai multe ori, fiind zilnic sub influenta bauturilor alcoolice. Din cauza inrautatirii starii de sanatate a doamnei, chiriasii au evacuat-o din apartament ajungand sa doarma pe strada si dusa de politie la Adapostul de noapte pana la rezolvarea situatiei…” Situatie rezolvata in cele din urma prin trimiterea ei la Dumbrava.
Cam asa arata situatia celor care ajung aici, fara iesire si fara speranta de mai bine. Multumim tuturor celor care ne sustin in ceea ce facem, multumim celor care ne-au vizitat in aceasta saptamana precum si grupului de tineri din Cluj care au ales sa petreaca sfarsitul de saptamana la Dumbrava, aducand odata cu ei bucurie si zambete pe fata celor bolnavi. Va las acum in compania Adelinei Ghilea care ne va impartasi primele impresii a celor doua zile petrecute la Dumbrava, iar pana saptamana viitoare cand ne vom intalni iar, fiti binecuvantati si fiti o binecuvantare.
P.S.
“Pentru noi, o mână de tineri din Biserica VIA Cluj-Napoca, acest weekend a fost unul al lecțiilor despre dragoste, acceptare, dedicare, implicare și sacrificiu față de aceia pe care societatea în general îi consideră niște rebuturi, adică oameni care nu te mai atrag cu nimic. Am înțeles, prin exemplul tuturor celor implicați în centrul din Dumbrava, că dragostea nu se irosește niciodată. Am găsit aici oameni prin care Dumnezeu face minuni fiindcă este cu adevărat o minune atunci când cei bolnavi și părăsiți găsesc un adăpost curat, cald și primitor. Centrul din Dumbrava este o reală oază de speranță. Provocările sunt mari, nevoile sunt reale, rămâne întrebarea generală: ce putem noi face pentru aceia care nu se mai pot îngriji de sine însuși?
Ne bucurăm nespus de oportunitatea de a fi petrecut aici acest weekend.”
„A trecut si prima luna din 2019, luna in care la Dumbrava au fost trimisi nu mai putin de 32 de bolnavi, din care multi in stare critica. In aceasta saptamana am primit 12 bolnavi, din Bihor, Satu Mare, Arad, Brasov, Targu Jiu, Ialomita si Bucuresti, unul dintre ei decedand la doar cateva ore dupa ce a fost coborat din ambulanta. Cel mai tanar are 48 de ani, crescut in casa de copii, fara apartinatori, fara locuinta si fara venituri. Bolnav de cancer, a fost internat in repetate randuri in spital si pentru ca nu avea unde locui au fost facute cereri catre instituiile abilitate fara a se primi un raspuns favorabil, fiind trimis in cele din urma la Dumbrava.
Tot din Targu Jiu a fost adus si D.C. om al strazii care dormea prin gara, bolnav psihic, ajuns in spital cu degeraturi la picioare…
Dumbrava 